Author: llobyt
•05:23
   Astazi imi simt inima de plumb iar trupul de tarana.Simt viata naspa,intrun fel.Alergand in fiecare zi dupa aceasi tinta si ratando mereu mi-am pierdut puterile sa mai sper.Imi murise si acea ultima speranta care facea sa mai palpaie in mine cheful de viata.Ma uit spre cer!E gri.E rece.Simt ca totul trece si nu ma aleg cu nimic.Pur si simplu simt moartea mai aproape de mine ca oricand.Simt atat de dureroase loviturile ce altadata le induram si treceam peste ,rabdand.Dar acum...ma doare.Inima,mintea,trupul...viata intr-un fel.Ma refugiez jucandu-ma cu cuvintele si astept...iar simt ca la sfarsitul asteptarii mele ma asteapta Nimic....si nu-mi pasa...
Author: llobyt
•01:25
Nu sunt clipe mai amare ca acelea in care
Eu sunt si tu nu ...
Nu-i nimic mai greu decat atunci cand
Eu vreau si tu nu...
Nu-i durere mai mare ca atunci cand
Mie imi pasa si tie nu...
Nu-i esec mai mare cand eu simt
SI tu nu...
Nu-i viata mai gri ca atunci cand
Eu te iubesc si tu...
TU,nu!:-<
Author: llobyt
•11:34
Ce-ti pasa tie soare...si tie mandra luna
de al meu trist si nepieritor suspin?
Ce-ti pasa tie univers de bietul om ce-si bea paharul?
si simte-n piept un gust amar...venin!
Te-ai intrebat oricand tu bolta instelata
De ce atat de multi au capul aplecat?
Te-ai intrebat daca mai pot sau poate cel ce-si duce crucea?
Author: llobyt
•13:17
 a vrea a scrie e-o dorinta
dar ce sa fac cand n-am putinta
a spune ce pe suflet doare
si ce-am in viata far'  culoare?

a vrea a spune e firesc
dar cand cuvintele lipsesc
si inima mai mult imi cere
ce am sa fac de n-am putere?

a vrea-iubi e omenesc
dar ce sa fac de nu primesc
ceea ce cer,sper si iubesc
 ce am sa fac?
Author: llobyt
•11:50
 Eram trist ca n-am pantofi, dar am intalnit pe unul care n-avea picioare
Lucrurile nu sunt greu de facut. Greu este sa te pui in pozitia de a le face."- C.Brancusi
Un copil este un inger ale carui aripi se micsoreaza pe masura ce ii cresc picioarele.
Daca stii sa citesti... fiecare om este o carte
O iubire pe care trebuie sa o pazesti nu reprezinta nimic
Succesul înseamnă a fi în stare să mergi din eșec în eșec, fără să-ți pierzi entuziasmul.
Unii oameni vorbesc din experienta, altii, din experienta, nu vorbesc!
Cine nu cade nu se poate înalţă.
Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul
 Zăbava aduce pierdere, amânarea, pericol
Ceea ce n-a avut loc niciodată, poate avea loc mâine
A învinge fără primejdie înseamnă a triumfa fără glorie
Author: llobyt
•13:24
Sfarsitul verii e tot mai aproape si se pare ca "dansa" vrea sa ne lase cateva cadouri inainte sa plece...ce cadou mai nepotrivit ne ar pute lasa decat niste zile caniculare.Zile in care iesi in curte,ridici capul inspre cer,si dupa ce revi cu privirea pe pamant iti vor da lacrimile,iar daca mai stai nitel in aer liber lesini:)interesant?deloc...
Scriam in postari anterioare ca "hate" vara,sau ca sa nu fiu rau hai sa zic ca imi place mai mult iarna sau anotimpurile reci si ploioase,insa dincolo de orice placere sau neplacere mi-am dat seama ca trebuie sa accept destinul.Viata ne ofera de a lungul ei cateva mii de neplaceri,si oare ce-i de facut?
Accept e cuvantul cu cea mai grea practica.Sa te accepti asa cum esti,sa-i accepti pe cei din jur,sa accepti adevarul,sa accepti cuvintele ce dor...accept...e atat de important sa-ti depasesti limitele acceptand...e si frumos un lucru ca asta!
Author: llobyt
•04:08
חשיבותו אין קצוות
 أهميته ليس لديه حواف
इसके महत्व को नहीं किनारों है
ее значение не имеет ребер
његов значај нема рубова
اس کی اہمیت کو نہیں کناروں ہے
ความสำคัญของมันมีขอบไม่มี
దాని ప్రాముఖ్యతను సంఖ్య అంచులు ఉంది
 همیت آن است لبه
அதன் முக்கியத்துவம் இல்லை முனைகளை கொண்டிருக்கிற
Author: llobyt
•06:20

Nu urasc vara,ci vreau doar...
Sa vina toamna...
Nu urasc caldura,ci vreau doar...
Sa strig toamna...

Author: llobyt
•11:56
   Picuri de ploaie cad bezmetici pe langa geamul meu,iar eu pierdandu-mi privirea in acest tablou apreciat de mine suspin usor si imi zic in interiorul meu: Oh,ce-mi place cand ploua!
     Da!Iubesc ploaia si iubesc zilele cand ploua iar natura insetata isi stampara sufletul iar atmosfera te indeamna la un somn linistit si binefacator.E minunat sa vezi cum din cer cad picuri de ploaie peste tot ce ne inconjoara,cum copacii primesc multumitori apa care adapa florile si iarba dandu-le o culoare mai vioaie.
    Multumesc lui Dumnezeu ca eu primesc ploaie doar atat cat am nevoie ci nu mi se intampla precum in alte tari unde apele distrug!
   Ii multumesc lui Dumnezeu ca dupa fiecare ploaie iese din nou soarele si ne incalzeste viata.E atat de minunat!
E atat de important sa sti sa apreciezi ceea ce primesti de la Creatorul nostru si sa sti sa faci diferenta intre binecuvantare si o intamplare oarecare.
Author: llobyt
•12:03
   Trec anii si trece si viata mea.Si un lucru e clar.Cat traiesc tot invat.De-a lungul vietii am invatat:sa citesc,sa scriu,sa merg pe bicicleta,sa iubesc,sa iert...sa invat din greseli!Si asta doare...:(
   Mi s-a intamplat in una din serile anterioare sa simt ca i-am gresit cuiva(true).Si atunci cand simti asta prin minte iti vin cuvinte de iertare,scuze si chesti din astea...Insa dupa ce am facut-o simteam ca nu e de ajuns.Imi ceream sa fac mai mult dar nu puteam.Nu stiam ce sa fac.Dura situatie.Imi doresc ca daca acum nu mai pot face nimic macar sa invat din greseala asta si pe viitor sa am grija.
     ''Tovarase,chiar imi pare rau.Ti-am gresit!Nu vor fi atat de valoroase cuvintele mele incat sa rascumpere greseala insa faptele mele din viitor sper sa te faca sa uiti ziua in care ti-am intors spatele.Doresc in viata asta sa mai cunosc oameni ca tine,insa nu doresc pe niciunul care sa te inlocuiasca.Te vreau pe pozitia pe care erai atunci cand ti-am spus ca intr-o zi o sa-ti demonstrez ca eu o sa inving imposibilul!Vreau sa reimprospatam acele zile frumoase in care noi doi eram mai importanti decat totul din jur...''
   Cine stie cunoaste.Cine trebe sa inteleaga,v-a intelege! 
 
Author: llobyt
•08:34
Ochi scanteietori aprind luminile-n inima trista
a orfelinatului pustiu
Pustiu de viata,de fericire,de parinti...
Se respira pana si un aer nostalgic,
iar zecile de trupuri aplecate
se petrec pe coridoarele reci
cautand in fiecare seara
aceasi gaura spre ...fericire,
spre-o casa cu parinti...

In exterior ,pe strazile colorate cu felurite
pacate...se-aduna zeci de copii,si fac la planuri
desarte... Cu trupurile virusate
si mintea impotriva celor carunti,se pierd
in neagra noapte ,fragila si apetisanta...


Cine stie cunoaste.Cine vrea intelege.Cui ii place apreciaza.
Author: llobyt
•11:17
    Si iata ca s-a sfarsit prima editie de ''Romanii au talent'', si sincer sa fiu chiar am fost mandru ca sunt roman,in unele ocazii bineinteles.Despre castigator tot ce pot sa spun e ca...baiatu asta a umblat la sufletele romanasilor,emotionante versuri si chiar si stilul lui de a canta ,putin mai diferit decat al altora.Nu sunt fan hip-hop  insa apreciez valorile si mi se pare ca toti finalisti au avut multa munca in spate,mult sacrificiu si pot sa zic linistit ca toti au au si talent...
    Favoritul multora Iustin zambea la sfarsit,lucru de apreciat,chiar daca nu a castigat a impresionat.Si pana la urma se vede ce muzica se asculta in Romania,nu? Asta e...Se pot mandrii astia de la Protv ca au descoperit asemenea oameni talentati...
   Felicitari celor care au organizat concursul.In sfarsit vad si eu valorile pe care tarisoara noastra le are ca ma si saturasem la un moment dat de incultura unora pe care altii o ridica la ranguri inalte.Deci...treaba buna facuta,si juriu dupa parerea mea e, de apreciat si baietii aia doi ce radeau mereu...
   Si cam atat despre treaba asta cu talentu',poate la anu' am sa mai scriu pana atunci ,adios.
Author: llobyt
•02:48
Author: llobyt
•03:43
  De plumb s-a transformat
  Universu-n jurul lui
  Si viata tristului poet...
  De plumb a fost si fi-va multa vreme
  De plumb...si neschimbata...
 
  Picioarele-i de plumb
  Ara cararea-ntinata
  Si ochiul cel de mort
  N-adoarme niciodata...

  E trista viata printre versuri
  Gri...de plumb
  Si parca niciodata
  N-are sa fie mai schimbata...

 Ramai printre-aplecati
 Si uita tot cea fost lumina
 Si du-ti de-acum in veci
 Viata omului de plumb...
   
Author: llobyt
•13:55
   Imi e dor de tine oras luminat cu suflete de foc,mie dor sa trec pe strazile-ti intortocheate sa-mi vad chipul in vitrine ruginite.Sa te petrec din est in vest si in locurile verzi,linistitoare sa poposesc...Sa simt caldura soarelui nervos ce-aprinde lumanari in tristul cimitir.N-am crezut atunci ca o sa te parasesc definitiv si acum realizez ca iti duc dorul...Atatea amintiri am trait pe acele meleaguri si parca tot mai departe sunt de mine momentele cand ma aflam in tine...oras maret...oras pierdut...esti de neinlocuit...te vreau napoe...chiar acum...
    Am trait luni bune in orasul acesta si normal ca sa-mi fie dor de un loc unde m-am simtit bine.Imi spunea o amica de-a mea sa nu mai scriu despre trecutul meu e meleagurile peninsulei...insa nu prea pot sa fac asta...Am in mine un cufar unde tin amintirile si uneori se deschide cufarul si amintirile incep sa-mi ajunga la inimioara si mi se face dor,si nu pot tine in mine cuvinte...trebuie sa le vars afara...Una dintre dorintele pe care le am este ca sa mai pot sa-mi vad umbra pe strazile orasului unde am gustat din adolescenta...
Un mic colt din acel oras.Un colt in care eu ma refugiam deseori.
 
 
Author: llobyt
•06:59
Cersetorii de minute
Termina mereu in locuri nevrute
Angoasa sufletului lor
Si gandul ca mor
Se uit-o data cu inchiderea
Pleoapelor... si deschiderea
Portii raiului
Ori iadului...
Cersetorii de momente
Plini de regrete
Zac in locurile reci
Pentru veci.
Cersetorii de ajutor
Cer apa din al vietii izvor
Fara sansa de-a primi
Necesarul pentru a trai.
De cersetori e lumea plina
De minute, secunde si sutimi
In ceasul cand simti a inimii vina
cand simti ca viata ti-o termini
Degeaba ceri
Degeaba zbieri
Ce-ai fost ieri azi nu mai esti
Ce-ai fost azi
In veci na-i sa-ntalnesti.
Momente de adevar sunt multe
Unele pentru noi prea crunte
Insa cand bate la usa
Moartea,
Degeaba ceri
Debeaba zbieri
Totul s-a dus, nainte
Sa poti sa spui doua cuvinte...
Author: llobyt
•14:11
    Natura....scump tezaur al omenirii!
Author: llobyt
•12:08
    Soarele a inceput sa incalzeasca natura,frigul si-a facut bagajele si ne-a parasit iar totul incepe sa prinda din nou viata.Primii ghiocei si-au scos capul sa salute respectosi peisajul placut care ne invaluie cu frumusetea lui.Pe ici colo cate un fir de iarba incepe sa dea o culoare mai vie campiilor.Fiecare copac pare fericit ca iarna s-a dus iar acum ei pot fi de folos omenirii.In curand ei vor inmuguri iar mai apoi vor parfuma totul cu mirosul foarte placut al florilor lor.
    Prin gradini oamenii au inceput sa petreaca din ce in ce mai mult timp facandu-si planuri pentru noul sezon de gradinarit.Unii incep a planta pomisori cu gandul ca peste cativa anii sa poata sa se bucure de ei prin fructul pe care il vor aduce.Pe coasta dealului inca gri niste siluete se plimba domol printre randurile de vita de vie.In stol niste pasarele se fac si ele auzite dand semne si ele de multumire.Ziua incepe a fi din ce in ce mai mare iar noapte mai mica si mult asteptata.
    Miros de primavara se respira si in sufletele oamenilor care multumitori privesc catre mandrul soare si zambesc entuziazmati si coplesiti de atmosfera placuta din jurul lor.
    Un cer senin albastru cu putini nori parca rataciti domina peste intregul univers.Mai inspre seara deodata cu intunericul noptii adieri de vant doresc sa ne transmita ca iarna a plecat dar sa nu ne para rau ca peste cateva luni va veni inapoi.
    Peisaje impresionante ne inconjoara iar cativa pictori incep a-si face util talentul pictand si admirand panoramele din jurul lor.Cat de frumos e totul acum.Iubesc natura si cred ca si ea ma iubeste pe mine de aceea tot ce pot face acum e sa zambesc cu gura pana la urechi si sa multumesc Creatorului pentru creatie.
Author: llobyt
•07:49
   Orice sfarsit e un nou inceput.De multe ori ma agat de aceste cuvinte.Caut sfarsitul.Zaresc inceputul.Apoi totul se pierde dintr-o data ca un glont tras in vazduh.Imi lipseste fermitatea proprie.Mi-a furat-o trecutul si parca imi e atat de greu sa o rascumpar.Poate,daca,incerc,oare, sunt cuvinte care imi trec prin gand tot mai des insa nu sunt capabil sa fac conexiunea cu Destul sau Stop.Diferenta dintre o frunza care cade la pamant trantita de vant si eu uneori e nula.Traim intr-o vreme mult prea schimbatoare si confuza.Durerea apare pe fetele noastre insa in interiorul nostru e cu totul alceva.Spirite slabe si voci plangacioase ma inconjoara.Uneori ma afecteaza alteori fug de ele si le inving.Teoriile ma inconjoara si indemanarea practica mi-am pierdut-o.Si daca ar fi sa incadrez totul intr-o acolada as descrie la capatul ei frica pe care o port in interior.                      
    Presimt sfarsitul tragic al omului ca sfarsitul personajelor din nuvelele lui Slavici.Omul intr-o continua degradare si m-ai apoi un sfarsit tragic si fara sansa de a fi putut schimbat.As vrea doar sa pot striga odata EU,ca un portar ce urmareste o minge in aer si o prinde cu putere la piept.Siguranta de a fi eu si rascumpararea principiilor care m-au consacrat le vreau inapoi.Puterea de a spune Stop si de a bloca totul in spatele meu e tinta omuletului ce il port in interiorul meu.Iar mai apoi sa pot pasi pe noul drum pe care mi l-am facut sfarsind cel vechi.
   
   
Author: llobyt
•13:15
     Copaci cu tulpinele groase ma inconjoara.
     Din vazduh printre ramuri raze din soare coboara
     Lemne uscate trosnesc sub bocancul greu
     Ma trezesc in mijloc de codru doar eu.
     
     Adierea vantului fugar o simt in frunte
     Respir aer curat cautat si gasit doar la munte 
     Copacii carunti imi adreseaza triste gemete
     Pline de lacrimi,amar si regrete...

    In vale un viu paraias plange de zor
    Cu lacrimi din apa de dulce izvor
    Urme adanci de lighioane-nsetate
    Zac pline de apa-n marea pustietate.

 

 
Author: llobyt
•13:10
    Un Dumnezeu.O mana de pamant.Un om.Un dar.Un vis.Un gand.O zi.Doua.Trei.Saptamani.Luni.Acelasi gand.O obsesie.Un razboi.Un invigator.Acelasi gand.Un nou inceput.Un vis.Un gand.O ora de munca.Prea putin.Doua ore.Continua.Ma dau batut.Nu.Trei,patru,cinci ore.Abia ai inceput.O pauza.O cadere.O ridicare.O continuare.O zi.Doua nopti.Un viciu.O sursa de insipratie.Prea putin.Mai incearca.Romane.Nuvele.Eminescu.Rebreanu.Pe langa plopii fara soti.Femeia.Eu.Psihologia.Romanticismul.Atat.Continua.Nu mai pot.Un ultim efort.Prea tanar.Prea nestiutor.Prea verde.Neexperienta.Un inceput greu.Prea greu.Insa nu imposibil.
   Am invatat singurel sa lupt pentru a-mi indeplini visele.Ridicole,absurde,marete,fantastice.Spuneti-le cum vreti.Sunt ale mele.Voi lupta pentru acest vis.Si gandul ca pot sa mi-l indeplinesc ma face sa lupt in fiecare zi....mai mult...din ce in ce mai mult...si totul doar pentru un VIS...!
Author: llobyt
•07:36
    Eseu premiat cu locul 1 la concursul ''Fara Eminescu am fi mai altfel'',Colegiul Tehnic Al. Domsa!Mi-a luat ceva timp sa il fac,dar s-a meritat.Is curios cine il citeste in intregime.Astept comentarii si pareri.
 
       Ganduri sincere mi se indreapta inspre acel care iubea atat de mult natura,pentru care isi deschidea sufletul si caracteriza fiecare floare cu o finete extraordinara ,inspre acel care facea dintr-un singur copac ,un martor al unei scene de amor.Insa mintea mea ,uneori stramta si neinteleasa nu poate percepe perfectul cu care tu transformai niste cuvinte oarecare,in cuvinte cu farmec care misca si azi inimi sensibile.
      Mintile intelepte te-au numit ''poetul nepereche'',iar eu care sunt un fir de iarba trecatoare care odata cu seceta verii pier,plec capul inaintea poeziilor tale care au atins culmi neimaginabile.Chiar daca ai fost tratat de unii ca o scarba si ca un potrivnic cu o ratiune deosebita,tu ai ramas in istoria Romaniei,acum dupa o suta saizecisiunu de ani,inca mai sunt oameni care te apreciaza pentru ceea ce ai facut.Unul dintre acesti oameni sunt si eu.Ma minunez in interiorul meu iar vocea sufletului iti striga numele,iar din departari ecoul unei intrebari suna atat de direct:Tu chiar ai fost ateu?Tu care iubeai creatia lui Dumnezeu,scriai versuri despre natura,si iti gaseai linistea sufletului meditand la marginea lacurilor?Care era Dumnezeu tau?Ai fost tu ateu,poetule?Va ramane in mine aceasta intrebare ca un manunchi de spini lipit de inima care imi provoaca rani de fiecare data cand in dreptul numelui tau scrie acest cuvant diabolic.Voi tremura mereu citindu-ti ale tale versuri,dar voi suspina mereu gandindu-ma ca din punctul acesta de vedere imi esti dusman.
       Tu ai trecut ,insa ale tale versuri si astazi sunt citite si tratate cu mare grija de catre multi muritori.Si astazi cele pe care tu le iubeai atat de mult,femeile,rosesc in obraji cand vreun romantic le adreseaza ale tale scumpe versuri.Chiar daca esti mort acum ,tu esti important pentru noi,cei care am crescut pe aceleasi meleaguri ca si tine si ne strigam cu acelasi nume:romani.Iti dau un exemplu mic si neinsemnat de cat de mult imi plac poeziile tale:acum dupa un secol de existenta ,cand totul in jurul meu se schimba,eu iti citesc poeziile.Chiar daca nimeni nu ti le-ar mai citi,eu tot le-as citi.Eu tot te-as aprecia pentru versurile scrise.
Au trecut ani,si zeci de perechi de tineri au facut ce tu nu ai reusit sa faci in viata ta.Milioane de familii s-au intemeiat,facandu-i in ciuda scumpei tale iubite,Veronica,care si acum suspina in tacere,iar lacrimile ei ii uda sufletul insetat dupa tine.Scrisorile tale pline de esenta dragostei,sunt astazi simple umbre ale talentului tau in cele ale literaturii.Poate esti curios daca astazi ne mai scriem scrisori.Simt nevoia sa iti spun ca ne-am modernizat.Tehnologia a avansat,si o noua pasiune bantuie in inimile tinerilor:internetul.Daca ai fi trait in zilele noastre,Veronica Miclea nu ar fi trebuit sa astepte atat dupa ale tale dragi scrisori.A-ti fi vorbit pe messenger,sau i-ai fi trimis e-mail-uri.Oh,nu!Nu ma intreba ce is toate aceste concepte caci nu am sa-ti spun.Mintea ta bolnava a fost prea incarcata cu filosofie,si ai ajuns destept,dar ai murit tanar.Ce folos tie?Ai idolatrizat femeia,ai tratato ca un inger,ai iubito pana la culme,te-ai inchinat ei,dar la ce bun daca nu ai ajuns sa gusti din bucuria unei familii intemeiate.De ce ai trebuit sa fi atat de ciudat poetule?
Articolele tale care alterau sangele in vine dusmanilor tai,si acum stau in arhivele istoriei,gemand dupa tine,adevaratul lor proprietar.Dusmanii tai,care nu iti intelegeam ratiunea s-au dus pe lumea cealalta.S-a ales scrumul din gandurile lor si lumea i-a uitat,iar pe tine te ridica si azi slavi.Astazi multi ziaristi ar vrea sa detina ,realismul si sangele rece cu care tu imprimai adevarul pe hartie,dar nimeni nu a ajuns sa fie ca tine.Numele tau e o legenta,iar cei care astazi il imita sunt niste copii care nu o sa guste niciodata din fama pe care ai avuto tu prin ceea ce faceai.
        Am gasit printre poeziile tale una putin ciudata.Iti scriu un vers din ea:''Nespălat, neras să umbli,
Şi rufos şi deşuchet -,Toate-acestea împreună,Te-arat-a fi poet.'' Putinii poeti care mai sunt in zilele noastre au creat din acest vers un stil de a fi.Vezi cat de important ai fost tu? Si inca esti...
       Te felicit Eminescule!Daca eu scriam Luceafarul ,iar in prima strofa aparea acel pleonasm , ,eram numit analfabet,insa fiindca la autorul acestei poezii figureaza numele tau,dintr-o greseala de scriere a iesit cel mai celebru pleonam pe care toti il accepta asa cum este el.Vezi cat de important esti.
       Imi amintesc cand primeam ordin de la scoala ca trebuie sa invat poeziile tale,te uram,credeam ca imi pierd timpul repetand de nenumarate ori acele simple versuri.Nestiind cine se afla in spatele acestei minti care nu provoca in mine nici un fel de scantei,ramaneam nemiscat citindu-ti poeziile care ma plictiseau.Cu timpul am crescut si am aflat cine ai fost tu cu adevarat.Am inceput sa apreciez ceea ce cand eram un copilas uram.
       In Romania multe scoli iti poarta numele,toate orasele au cate o statuie cu tine asezata in parcuri celebre sau pe alee anonime.De curand s-au sarbatorit o suta saizecisiunu ani de cand te-ai nascut ,iar citind in unul dintre ziarele cele mai importante ale orasului ochii mi-au fugit inspre un articol a carui nume spunea asa:''Luceafar  ul,recitat ca Tatal Nostru,la scoala Mihai Eminescu''.Oamenii te-au zeificat.Te-au asezat pe cea mai 'nalta treapta a literaturii,dar chiar daca cei din jurul meu ti s-ar inchina ,tu ai fost un muritor.Poeziile tale pot sa fie cele mai bune,insa tu ca persoana nu ai fost cel mai bun.Imi pare rau sa iti spun aceste cuvinte,insa dupa cum iti scriam mai sus mingea mea stramta nu te poate intelege.Ai fost prea ciudat.
         Stiu ca in secolul in care tu ai trait epidemiile si bolile erau foarte frecvente si speranta de viata era una foarte mica.Multi au incercat sa afle misterul morti tale,iar diferite teorii s-au lansat dar eu nu o cred pe niciuna.Ti-a fost dat sa traiesti treizeci si noua de ani ,si i-ai trait.Stiu ca ai avut necazuri si probleme,si noi avem si chiar daca am evoluat in unele domenii materiale,in cele sufletesti suferim de aceasi traume si depresii pe care tu le aveai.
        Poate ti-e dor de casa ta parinteasca si de peisajele superbe din orasul tau natal.Zeci de copii si nu numai, iti viziteaza casa,si nu ca ar fi o casa neivazuta,insa e casa ta,in care tu ai crescut,si lucrul asta o face foarte speciala si importanta.
       Multi te caracterizeaza ca fiind un geniu,si chiar multii dintre criticii literari care au trait dupa tine te-au studiat,au scris carti despre tine si te-au clasat printre cele mai importante personaje din istoria tarii noastre.Cand ai sa citesti scrisoarea asta stiu ca vei fi mandru de tine,insa ai grija ca lauda nu e buna.Nu e nevoie sa imi raspunzi la scrisoare,am sa gasesc eu raspuns la ea,citind poeziile,basmele,operele,scrierile.,articolele tale,si in tot ce ai scris tu cat timp ai trait.
         Nu am sa bag in seama povestile si barfele care ti-au fost adresate dupa moartea ta,fie ele bune sau mai putin bune eu stiu un singur Eminescu,un poet nepereche si gasesc tot ce vreau sa stiu despre el in ceea ce el a hotarat sa ne lase noua urmasilor sai sa avem.
        Acum cand ma apropii de final,cand mi-am descarcat inima spunandu-ti aceste cuvinte unele dintre ele imprumutate din vocabularul tau foarte bogat,mai vreau sa fac un lucru.Vreau sa-mi cer iertare ca poate am fost putin dur,in randurile de mai sus,criticandu-te,sau calcand in picioare gandurile pe care tu le aveai,ganduri care mie nu mi-au placut,dar dupa cum bine cred ca iti dai seama si tu,aceasta scrisoare sunt gandurile mele.Ganduri si pareri fara importanta,dar pe care le am si sunt ale mele,si nu renunt ceea ce e al meu.
Imi permit ca un locul unei incheieri pe cinste sa iti las niste versuri,pe care tu ni le-ai scris noua,chiar daca tu le-asi scris pentru altcineva,si cu alta semnificatie,eu le folosesc in acest scop,de a ma desparti de tine.
Adio,de Mihai Eminescu:
De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rămâi, rămâi, cu bine!
Mă voi feri în calea mea,De tine.



Author: llobyt
•08:30
     E noapte rece.Intunericul aspru si apa nervoasa lovesc in catargul barcutei mele cu care grabit ma intorc spre tarm.O zi nu tocmai obisnuita imi sta in spate,iar in fata doar clipe care ma vor indeparta tot mai mult de aceasta zi.Gandurile pribegesc si se lupta amarnic cu realitatea...Daca....Poate...dar stropi de apa incep sa cada dinspre cerul negru,trezindu-ma la realitate.O realitate dura,mult prea dura pentru mine.Imi ridic ochii inspre cer,in palme culeg stropi de ploaie,iar picioarele incep a-mi tremura.
    O figurina de forma corpului uman,in neagra noapte cade peste balustrada micului vas,lovindu-se brusc de apa marii care inghite trupul ca un lup infometat care tine intre ghiare un mielusel...
    De multe ori ma simt slab in fata incercarilor care se napustesc asupra mea,si ceea ce ma doare mai mult este ca sunt tradat de cei din jurul meu...de ''tovarasii mei''...Insa vine vremea cand voi pleca din aceasta lume rea,si am sa las aici pe cei care fac raul intentionat...Acum voi loviti in barca mea,poate ma scufund,insa e Cineva care ma ridica la suprafata,si intr-o zi ma va ridica la cer...
Author: llobyt
•13:01
In incercarea de a te cuprinde                                        
In necunoscutul tau
Am esuat...
In luptele cu mine insumi
De a ma-ndeparta de tine
Am pierdut...
In faptul insasi ca te vreau
Si ca-mi lipsesti enorm
Am dat gres...

In incercarea de a te iubi
De a ma face cunoscut
Aproape te-am pierdut...
Nu-ti cer nimic decat sa-mi poti
Zambi,cand vei vedea
Pe chipul meu
Tristetea...

Iti cer un gram din valoarea
Pe care-n tine o regasesc
Un gram as vrea
Sa fie-al meu
Sa nu privesti cu greu
Inspre acel ce ti-a gresit
Ci sa-i zambesti...
Sa ii zambesti...

Ca poate raul nu ti-a vrut
Ci doar sa poata a te vedea
Numai o simpla stea
O simpla stea din viata sa...
Din viata sa...

Author: llobyt
•15:23
      In miez de noapte cand totul in jurul meu e cuprins de o liniste de mormant,cand luminita sufletului,obosita,abia mai palpaie,cerand parca in strigate un ragaz ,sleit de puteri imi trantesc trupul pe patul mut si incep a respira usor.Cu ochii indreptati in sus ,cu capul pe perna moale simtind din plin caldura unei case binecuvantate,mintea mi se transforma intr-o autostrada pe care in loc sa circule masini,ganduri fugare se intrec in incercarea de a iesi in evidenta.Dintre toate gandurile care par avalanse incearcad sa ma cuprinda,exista unul,firav,pe care toti tinerii,si nu numai ,il ocolesc.Acest gand care intr-o zi nu se va mai numi gand ci fapta pe mine nu ma sperie,doar ma face sa ma uit la ceas si sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru fiecare secunda care mi-o mai ingaduie.Poate ca sunteti curiosi sa aflati despre ce vorbesc.Am sa va raspund insa intr-un stil aparte.Am sa fiu direct:Nu mi-e frica de gandul mortii!Da,asta e gandul despre care va vorbeam mai sus.
        Ma uit la mine,sunt o mana de tarana,un fir de iarba care se va usca,sunt un nimic.Ma uit in jurul meu,vad cerul,natura ,lumea intr-o continua miscare,si ma vad mai mic.Ma informez,citesc ,aud vesti,lumea in jurul meu moare,lumea in jurul meu sufera,lumea se lupta,iar eu stau nemiscat si spun din nou:Nu mi-e frica de moarte.Sunt constient ca intr-o zi voi muri sau cel putin trupul meu v-a ramane fara vlaga.Sunt un om si omului i-a fost dat sa moara,acest lucru ar trebui sa ma nelinisteasca insa nu,eu nu ma tem.Sunt gata sa las totul de aici de jos,sunt gata sa parasesc clipele frumoase sau cele ''putrede'' si sa ma intalnesc cu Tatal,caruia i-am promis ca o sa lupt pentru a ma putea intalni cu el.Unicitatea care mi-a fost data ca o caracteristica personala  ma face sa scriu acest articol,nu stiu de ce insa o face.
      Incet,incet atipesc,doar mainile obosite mai tasteaza,cu greu aceste cuvinte pe care vi le scriu voua,si daca dimineata Creatorul v-a hotara sa nu ma mai trezesc vreau sa stiti toti care imi sunteti prieteni sau dusmani ca v-am iubit si ca m-am luptat sa va fac binele chiar daca uneori am mai gresit,imi cer iertare,nu a fost cu intentie.Energia mi se termina,insa ma zbat si va mai spun doar doua cuvinte:Noapte buna!
Author: llobyt
•02:20
Batai de inima si soapte reci
Amintiri ce nu se vor mai sterge-n veci
Ganduri amare,si vise adormite
Legate de-atatea fapte stanjenite

Si zilele ce altadata
La tine ma gandeam mereu
Acum s-au napustit in lumea lata
Lasandu-ma doar singur:Eu

Pierdut printre cuvinte
Acum,nimic nu-mi vine-n minte
Ramasa sufletul atat de gol
Si parca fara niciun rol.

Azi privesc la tine
Cu ochii de granit
Cu sange rece-n vine
Si sufletul mahnit

Erai o mandra floare
Un trup plin de culoare
Un trandafir roscat
Si nepatat...

S-au dus acele vremuri
Cand iti vorbeam duios
E timpul ca sa tremuri
Dar ce folos,dar ce folos.

Author: llobyt
•02:09
 Din miile de stele,ce luna acompaniaza
 Exista una ce doar pe min' ma lumineaza
 Prin sufletu-mi fugar si obosit
 Ea e scanteia ce-atata am dorit
 In fiecare noapte la geamul aburit
 Lumina ei plapanda ma priveste
 Si raza-i pretioasa pe chipu-mi poposeste
 Facand din el un trup cu aur poleit.

 Iubito in fiecare seara la-celasi geam frumos
 Te-astept sa vi sa-mi zici cu glasul tau duios
 Cuvintele divine,cuvinte de safir
 Sa-mi dai parfumul dulce,de flori de trandafir
 Sa ma saruti cu buzele-ti de argint
 Si-n bratele-ti ,mireaso,cu drag sa ma alint.
 Sa pot sa-ti zic cuvintele ce atata le doresc
 Sa iti soptesc iubito ca doar pe tine: Te Iubesc!
Una dintre ele e iubita mea.
Author: llobyt
•03:17
   Am primit-o de la adda si o sa o postez si eu.Si vad eu la cine i-o dau mai departe.

1. Ciocolata preferată..
Africana:X
2. Ce tic/ticuri aveți?
N-am.
3. Când ați făcut ultima dată un om de zăpadă?
Cred ca acum vreo 2, 3 ani!
4. Instrumentul preferat...
 Pianul.
5. Uitați-vă în spate. Descrieți ce vedeți în maxim 15 cuvinte.
Impreuna cu El am mers ,merg si voi merge inainte spre tinta.
6. Numiți un obiect inutil pe care nu vă îndurați să-l aruncați.
Nu folosesc inutilitati.
7. Copil fiind, probabil vă doreați să schimbați lumea. Ce vă împiedică acuma?
Timpul.
8. Ați râs astăzi?
Nu
9. E vreun tablou în camera în care vă aflați? Care anume?
Secret:)
10. De ce v-a fost teamă astăzi?
 De nimic.
Author: llobyt
•13:39

Din flori tinerele                                                                  
Si gloate de stele
Facut-am cununa sa pun
Pe capul printesei,frumosul s-adun.
                                            
Din lacrimi amare,tacutul am scos
Din suflet pustiu si fricos
Iubito din el pentru tine
Frumosul am scos.

Din umblet salbatic
Si trupu-ti lunatic
Am dres catre soare sa faca
In tine frumosul sa zaca.

Frumosul din tine
Iubindu-te-n taina
Am aflat...



Nota:
     Nu m-am considerat niciodat poet,insa ma consider fan al poeziei.Din cand in cand dupa cum a-ti observat mai apar si versuri pe blogul meu,tot ce vreau sa va spun e ca viata imi ofera momente pe care vreau sa le transform in versuri,chiar daca unele din aceste momente sunt doar stari ale mele.Lipsite de perfectiune si uneori de rima ele mereu vor face parte din mine,si le voi accepta asa.Iar voi sunteti liberi sa ganditi ce va sta in putinta despre ele.
Author: llobyt
•08:51
   Ma uit in spate,totul e trecut,doar gandurile mele incearca sa intre in acest cufar vechi in care am acumulat experienta ,lacrimi,bucurii,prieteni,dusmani,iubire,schimbari,intristari,etc.Un moment de bucurie trece,iar cel de intristare la fel,doar urmele acestor clipe raman,si  incerc sa-mi dau seama care urma va ramane marcata mai mult timp in inima mea,cea a bucuriilor sau cea a necazului? Raman mereu pagubas in fata acestor intrebari,dar sunt sigur ca viata imi va da sansa sa aflu asta.
  Am avut cateva momente in viata mea cand eram gata sa dau orice ca sa pot opri timpul,si doar pentru a face o bucurie mai lunga.Am avut ,bineinteles, si momente in care uram timpul si vroiam ca secundele sa fie zile,si sa pot lasa cat mai in spate momentul cu pricina.Ma las pagubas in fata acestor momente pe care viata mi le ofera...Nu pot sa continui acest articol,fiindca inspiratia m-a parasit...si daca as scrie fara inspiratie a-ti rade de mine...
Author: llobyt
•07:37
       O liniste de mormant domneste peste peisajul superb adapostind in sine o nespusa bucurie facandu-ti sufletul sa joace printre obiectele verzi,pline de viata.La malul lacului, rostogolindu-se ajung valuri nebune ,mahnite pe ratustele jucause,care parca drogate de acest frumos,dornice de viata isi vad linistite de drum.O banca singuratica,mangaiata de ramurile unei salci batrane,sta pe marginea apei asteptand ca in tacere glas de indragostiti.
      In departare ,figura ta plapanda se iveste ,plina de lumina si culoare,inaintand cu pasi mici si plini de farmec inspre mine.Ochii tai albastrii plini de fantezie, incep un joc de priviri cu ai mei.Pe cer norii se opresc din senin si blocati incep a tagadui in liniste.Esti atat de frumoasa,iubito.Lacul transformat intr-o oglinda,uneste chipul tau cu cel al apei clare,formand un tablou de neuitat.Pentru un moment natura,se opreste si te admira,iar mai apoi invidioasa suspina linistita.Au inceput sa curga vorbele,iar mai apoi ca un inger,ai disparut in vazduh,lasandu-mi doar mirosul tau a trandafir pur.Iar eu ,luptandu-ma cu gandul ca te-am avut pentru o clipa,am cazut istovit pe banca care incerca sa-mi transmita ca asemenea frumusete nu exista pe pamant...