Imi amintesc de zilele in care eram un copil.Imi amintesc de momentele in care ma luptam cu realitatea si imi doream sa fiu ''mare''.Sa pot sa fac lucruri pe care doar cei ''mari'' au voie sa le faca.Ramaneam pagubas de atatea ori in fata acestor ganduri.Imi expresam supararea pentru cateva clipe si apoi mintea mea de copil ma facea sa uit ,si sa visez din nou la altceva.
De cand ma stiu am avut o enorma placere pentru culoare ''rosie'',vedeam viata in rosu,imi doream o masina rosie,vroiam sa-mi creez propria mea lume rosie!Acum ca m-am lasat de aceste visuri si am descoperit mai multe culori,ma speriu cand ma gandesc la lumea care mi-o creasem atunci...dar ii duc dorul.Niciodata n-am sa uit serile cand ramaneam minute in sir cu ochii indreptati in sus spre avioanele care isi intersectau urmele ramase pe cerul albastru...ramaneam asa melancolic...drogat  parca de fumul acestor avioane.Auzisem ca un avion e mai mare decat casa mea,si totusi eu le vedeam asa mici.Indiferent de ce imi spuneam cei mari despre asta in mintea mea un avion era cat o pasare si nimeni nu putea sa-mi schimbe aceasta parere.
  De multe ori incercasem sa-i pacalesc pe cei mari.Ma vedeam asa mic pe langa ei .Ei ma considerau asa mic si nestiutor.Nu puteam accepta acest gand.In mine se zbateau rau de tot primele mele sentimente.Vroiam s-o iau pe urmele lui Fat-Frumos si sa cresc intr-o zi cat alti in 7 ani.Nu pricepeam atunci de ce toate lucrurile pe care incercam sa le fac greseam mereu si se terminau cu o pedeapsa pe care o primeam din partea celor  mari.Incepusem sa-i urasc pe cei mari.Ma desconsiderau si ma tratau cu o nepasare imensa.Auzeam adesea cuvintele ''Esti prea mic'' si in momentele acelea ma cuprindea o tristete interioara.Ma ascundeam in propria mea fiinta si ma luptam cu propriile mele ganduri.Dupa aceste lupte ce le duceam cu mintea mea ramaneam buimac si cu dorinta arzatoare de a schimba realitatea.Credeam ca eu voi fi mic cat voi exista credeam ca tot ce vad in jurul meu a fost asa si va ramane la fel.Imi facusem ideea ca mi-a fost data aceasta soarta si trebuia sa o duc.Incetul cu incetul au inceput sa apara lucruri noi in viata mea subreda:am facut cunostiinta cu prima masina rosie...si nu ma mai atragea,am vorbit cu primul om care a calatorit intru-un avion si am inceput sa cred ca aceste pasari sunt imense si cei mari au dreptate.Am inceput incetul cu incetul sa cunosc lumea ,viata ,persoanele care ma inconjoara.Am inceput sa-mi fac prieteni si sa-mi dau seama ca aceasta perioada in care imi construiam din propriile vise o planeta doar  pentru mine a fost o etapa din viata mea.Am inceput sa cresc in interiorul meu si am realizat ca aceasta perioade pe care am traito s-a dus si nu o mai pot recupera.
Toti traim aceasta perioada numita copilarie si  eu acesta etapa miam scriso in inima si acel copil care am fost l-am luat ,l-am ingrijit si o sa-l pastrez mereu in sufletul meu .Inchei cu replica:Mi-e dor de a mea...copilarie!