Author: llobyt
•01:43
    Pasi timizi se indreptau inspre ceea ce Eminescu iubea atat de mult, pentru care isi deschidea sufletul si caracteriza fiecare floare cu o finete extraordinara si facea dintr-un singur copac un martor al unei scene de amor.Cu ochii indreptati in sus,cu mainile ascunse de frigul ce te facea sa simti din plin iarna,inaintam in NATURA.Copacii marii incovoiati de greutatea zapezii,cu crengile inghetate,hibernau linistiti ,scotand in evidenta o liniste si o pace sfanta.Pamantul acoperit cu acest cearceaf alb,uneori patat astepta urmatorul strat de nea ca sa cada peste el.In spatele meu urmele in zapada zambeau linistite dand semne de viata prin scartaitul ghetelor ce calcau fara mila peste albul sclipitor.Un vant  imi transmite cu vocea-i rece ca in curand frigul va abunda in cantitati mai mari peste corpul meu zgribulit.In dreapta mea patru meri,asezati in sir indian,cu tulpinele vesele si coroana in forma de O,ma saluta cu jumatate de gura si imi ureaza un An nou fericit.In fata mea un deal imens,imi da senzatia de nesiguranta,iar norii albiciosi se misca suptil peste tot ceea ce le sta dedesupt.In departare ecoul unor voci de copii,imi amintesc despre copilaria mea si aventurile mele pe partia de sanius.
   Incet incep sa cada stelute dinspre vazduh,iar eu cu palmele intinse in aer culeg fulgii care imi transmit un mesaj sublim,ceresc:Omule,bucurate de natura!
|
This entry was posted on 01:43 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

2 comentarii:

On 2 ianuarie 2011, 07:29 , Anonima spunea...

parca mi ai citit gandurile, insa le ai redat intr-un mod mai aparte...eminescian ;) foarte frumos :*

 
On 3 ianuarie 2011, 02:27 , Foudre spunea...

mi-e dor .
mi-e dor de Romania mea :)