Author: llobyt
•07:36
    Eseu premiat cu locul 1 la concursul ''Fara Eminescu am fi mai altfel'',Colegiul Tehnic Al. Domsa!Mi-a luat ceva timp sa il fac,dar s-a meritat.Is curios cine il citeste in intregime.Astept comentarii si pareri.
 
       Ganduri sincere mi se indreapta inspre acel care iubea atat de mult natura,pentru care isi deschidea sufletul si caracteriza fiecare floare cu o finete extraordinara ,inspre acel care facea dintr-un singur copac ,un martor al unei scene de amor.Insa mintea mea ,uneori stramta si neinteleasa nu poate percepe perfectul cu care tu transformai niste cuvinte oarecare,in cuvinte cu farmec care misca si azi inimi sensibile.
      Mintile intelepte te-au numit ''poetul nepereche'',iar eu care sunt un fir de iarba trecatoare care odata cu seceta verii pier,plec capul inaintea poeziilor tale care au atins culmi neimaginabile.Chiar daca ai fost tratat de unii ca o scarba si ca un potrivnic cu o ratiune deosebita,tu ai ramas in istoria Romaniei,acum dupa o suta saizecisiunu de ani,inca mai sunt oameni care te apreciaza pentru ceea ce ai facut.Unul dintre acesti oameni sunt si eu.Ma minunez in interiorul meu iar vocea sufletului iti striga numele,iar din departari ecoul unei intrebari suna atat de direct:Tu chiar ai fost ateu?Tu care iubeai creatia lui Dumnezeu,scriai versuri despre natura,si iti gaseai linistea sufletului meditand la marginea lacurilor?Care era Dumnezeu tau?Ai fost tu ateu,poetule?Va ramane in mine aceasta intrebare ca un manunchi de spini lipit de inima care imi provoaca rani de fiecare data cand in dreptul numelui tau scrie acest cuvant diabolic.Voi tremura mereu citindu-ti ale tale versuri,dar voi suspina mereu gandindu-ma ca din punctul acesta de vedere imi esti dusman.
       Tu ai trecut ,insa ale tale versuri si astazi sunt citite si tratate cu mare grija de catre multi muritori.Si astazi cele pe care tu le iubeai atat de mult,femeile,rosesc in obraji cand vreun romantic le adreseaza ale tale scumpe versuri.Chiar daca esti mort acum ,tu esti important pentru noi,cei care am crescut pe aceleasi meleaguri ca si tine si ne strigam cu acelasi nume:romani.Iti dau un exemplu mic si neinsemnat de cat de mult imi plac poeziile tale:acum dupa un secol de existenta ,cand totul in jurul meu se schimba,eu iti citesc poeziile.Chiar daca nimeni nu ti le-ar mai citi,eu tot le-as citi.Eu tot te-as aprecia pentru versurile scrise.
Au trecut ani,si zeci de perechi de tineri au facut ce tu nu ai reusit sa faci in viata ta.Milioane de familii s-au intemeiat,facandu-i in ciuda scumpei tale iubite,Veronica,care si acum suspina in tacere,iar lacrimile ei ii uda sufletul insetat dupa tine.Scrisorile tale pline de esenta dragostei,sunt astazi simple umbre ale talentului tau in cele ale literaturii.Poate esti curios daca astazi ne mai scriem scrisori.Simt nevoia sa iti spun ca ne-am modernizat.Tehnologia a avansat,si o noua pasiune bantuie in inimile tinerilor:internetul.Daca ai fi trait in zilele noastre,Veronica Miclea nu ar fi trebuit sa astepte atat dupa ale tale dragi scrisori.A-ti fi vorbit pe messenger,sau i-ai fi trimis e-mail-uri.Oh,nu!Nu ma intreba ce is toate aceste concepte caci nu am sa-ti spun.Mintea ta bolnava a fost prea incarcata cu filosofie,si ai ajuns destept,dar ai murit tanar.Ce folos tie?Ai idolatrizat femeia,ai tratato ca un inger,ai iubito pana la culme,te-ai inchinat ei,dar la ce bun daca nu ai ajuns sa gusti din bucuria unei familii intemeiate.De ce ai trebuit sa fi atat de ciudat poetule?
Articolele tale care alterau sangele in vine dusmanilor tai,si acum stau in arhivele istoriei,gemand dupa tine,adevaratul lor proprietar.Dusmanii tai,care nu iti intelegeam ratiunea s-au dus pe lumea cealalta.S-a ales scrumul din gandurile lor si lumea i-a uitat,iar pe tine te ridica si azi slavi.Astazi multi ziaristi ar vrea sa detina ,realismul si sangele rece cu care tu imprimai adevarul pe hartie,dar nimeni nu a ajuns sa fie ca tine.Numele tau e o legenta,iar cei care astazi il imita sunt niste copii care nu o sa guste niciodata din fama pe care ai avuto tu prin ceea ce faceai.
        Am gasit printre poeziile tale una putin ciudata.Iti scriu un vers din ea:''Nespălat, neras să umbli,
Şi rufos şi deşuchet -,Toate-acestea împreună,Te-arat-a fi poet.'' Putinii poeti care mai sunt in zilele noastre au creat din acest vers un stil de a fi.Vezi cat de important ai fost tu? Si inca esti...
       Te felicit Eminescule!Daca eu scriam Luceafarul ,iar in prima strofa aparea acel pleonasm , ,eram numit analfabet,insa fiindca la autorul acestei poezii figureaza numele tau,dintr-o greseala de scriere a iesit cel mai celebru pleonam pe care toti il accepta asa cum este el.Vezi cat de important esti.
       Imi amintesc cand primeam ordin de la scoala ca trebuie sa invat poeziile tale,te uram,credeam ca imi pierd timpul repetand de nenumarate ori acele simple versuri.Nestiind cine se afla in spatele acestei minti care nu provoca in mine nici un fel de scantei,ramaneam nemiscat citindu-ti poeziile care ma plictiseau.Cu timpul am crescut si am aflat cine ai fost tu cu adevarat.Am inceput sa apreciez ceea ce cand eram un copilas uram.
       In Romania multe scoli iti poarta numele,toate orasele au cate o statuie cu tine asezata in parcuri celebre sau pe alee anonime.De curand s-au sarbatorit o suta saizecisiunu ani de cand te-ai nascut ,iar citind in unul dintre ziarele cele mai importante ale orasului ochii mi-au fugit inspre un articol a carui nume spunea asa:''Luceafar  ul,recitat ca Tatal Nostru,la scoala Mihai Eminescu''.Oamenii te-au zeificat.Te-au asezat pe cea mai 'nalta treapta a literaturii,dar chiar daca cei din jurul meu ti s-ar inchina ,tu ai fost un muritor.Poeziile tale pot sa fie cele mai bune,insa tu ca persoana nu ai fost cel mai bun.Imi pare rau sa iti spun aceste cuvinte,insa dupa cum iti scriam mai sus mingea mea stramta nu te poate intelege.Ai fost prea ciudat.
         Stiu ca in secolul in care tu ai trait epidemiile si bolile erau foarte frecvente si speranta de viata era una foarte mica.Multi au incercat sa afle misterul morti tale,iar diferite teorii s-au lansat dar eu nu o cred pe niciuna.Ti-a fost dat sa traiesti treizeci si noua de ani ,si i-ai trait.Stiu ca ai avut necazuri si probleme,si noi avem si chiar daca am evoluat in unele domenii materiale,in cele sufletesti suferim de aceasi traume si depresii pe care tu le aveai.
        Poate ti-e dor de casa ta parinteasca si de peisajele superbe din orasul tau natal.Zeci de copii si nu numai, iti viziteaza casa,si nu ca ar fi o casa neivazuta,insa e casa ta,in care tu ai crescut,si lucrul asta o face foarte speciala si importanta.
       Multi te caracterizeaza ca fiind un geniu,si chiar multii dintre criticii literari care au trait dupa tine te-au studiat,au scris carti despre tine si te-au clasat printre cele mai importante personaje din istoria tarii noastre.Cand ai sa citesti scrisoarea asta stiu ca vei fi mandru de tine,insa ai grija ca lauda nu e buna.Nu e nevoie sa imi raspunzi la scrisoare,am sa gasesc eu raspuns la ea,citind poeziile,basmele,operele,scrierile.,articolele tale,si in tot ce ai scris tu cat timp ai trait.
         Nu am sa bag in seama povestile si barfele care ti-au fost adresate dupa moartea ta,fie ele bune sau mai putin bune eu stiu un singur Eminescu,un poet nepereche si gasesc tot ce vreau sa stiu despre el in ceea ce el a hotarat sa ne lase noua urmasilor sai sa avem.
        Acum cand ma apropii de final,cand mi-am descarcat inima spunandu-ti aceste cuvinte unele dintre ele imprumutate din vocabularul tau foarte bogat,mai vreau sa fac un lucru.Vreau sa-mi cer iertare ca poate am fost putin dur,in randurile de mai sus,criticandu-te,sau calcand in picioare gandurile pe care tu le aveai,ganduri care mie nu mi-au placut,dar dupa cum bine cred ca iti dai seama si tu,aceasta scrisoare sunt gandurile mele.Ganduri si pareri fara importanta,dar pe care le am si sunt ale mele,si nu renunt ceea ce e al meu.
Imi permit ca un locul unei incheieri pe cinste sa iti las niste versuri,pe care tu ni le-ai scris noua,chiar daca tu le-asi scris pentru altcineva,si cu alta semnificatie,eu le folosesc in acest scop,de a ma desparti de tine.
Adio,de Mihai Eminescu:
De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rămâi, rămâi, cu bine!
Mă voi feri în calea mea,De tine.



Author: llobyt
•08:30
     E noapte rece.Intunericul aspru si apa nervoasa lovesc in catargul barcutei mele cu care grabit ma intorc spre tarm.O zi nu tocmai obisnuita imi sta in spate,iar in fata doar clipe care ma vor indeparta tot mai mult de aceasta zi.Gandurile pribegesc si se lupta amarnic cu realitatea...Daca....Poate...dar stropi de apa incep sa cada dinspre cerul negru,trezindu-ma la realitate.O realitate dura,mult prea dura pentru mine.Imi ridic ochii inspre cer,in palme culeg stropi de ploaie,iar picioarele incep a-mi tremura.
    O figurina de forma corpului uman,in neagra noapte cade peste balustrada micului vas,lovindu-se brusc de apa marii care inghite trupul ca un lup infometat care tine intre ghiare un mielusel...
    De multe ori ma simt slab in fata incercarilor care se napustesc asupra mea,si ceea ce ma doare mai mult este ca sunt tradat de cei din jurul meu...de ''tovarasii mei''...Insa vine vremea cand voi pleca din aceasta lume rea,si am sa las aici pe cei care fac raul intentionat...Acum voi loviti in barca mea,poate ma scufund,insa e Cineva care ma ridica la suprafata,si intr-o zi ma va ridica la cer...
Author: llobyt
•13:01
In incercarea de a te cuprinde                                        
In necunoscutul tau
Am esuat...
In luptele cu mine insumi
De a ma-ndeparta de tine
Am pierdut...
In faptul insasi ca te vreau
Si ca-mi lipsesti enorm
Am dat gres...

In incercarea de a te iubi
De a ma face cunoscut
Aproape te-am pierdut...
Nu-ti cer nimic decat sa-mi poti
Zambi,cand vei vedea
Pe chipul meu
Tristetea...

Iti cer un gram din valoarea
Pe care-n tine o regasesc
Un gram as vrea
Sa fie-al meu
Sa nu privesti cu greu
Inspre acel ce ti-a gresit
Ci sa-i zambesti...
Sa ii zambesti...

Ca poate raul nu ti-a vrut
Ci doar sa poata a te vedea
Numai o simpla stea
O simpla stea din viata sa...
Din viata sa...

Author: llobyt
•15:23
      In miez de noapte cand totul in jurul meu e cuprins de o liniste de mormant,cand luminita sufletului,obosita,abia mai palpaie,cerand parca in strigate un ragaz ,sleit de puteri imi trantesc trupul pe patul mut si incep a respira usor.Cu ochii indreptati in sus ,cu capul pe perna moale simtind din plin caldura unei case binecuvantate,mintea mi se transforma intr-o autostrada pe care in loc sa circule masini,ganduri fugare se intrec in incercarea de a iesi in evidenta.Dintre toate gandurile care par avalanse incearcad sa ma cuprinda,exista unul,firav,pe care toti tinerii,si nu numai ,il ocolesc.Acest gand care intr-o zi nu se va mai numi gand ci fapta pe mine nu ma sperie,doar ma face sa ma uit la ceas si sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru fiecare secunda care mi-o mai ingaduie.Poate ca sunteti curiosi sa aflati despre ce vorbesc.Am sa va raspund insa intr-un stil aparte.Am sa fiu direct:Nu mi-e frica de gandul mortii!Da,asta e gandul despre care va vorbeam mai sus.
        Ma uit la mine,sunt o mana de tarana,un fir de iarba care se va usca,sunt un nimic.Ma uit in jurul meu,vad cerul,natura ,lumea intr-o continua miscare,si ma vad mai mic.Ma informez,citesc ,aud vesti,lumea in jurul meu moare,lumea in jurul meu sufera,lumea se lupta,iar eu stau nemiscat si spun din nou:Nu mi-e frica de moarte.Sunt constient ca intr-o zi voi muri sau cel putin trupul meu v-a ramane fara vlaga.Sunt un om si omului i-a fost dat sa moara,acest lucru ar trebui sa ma nelinisteasca insa nu,eu nu ma tem.Sunt gata sa las totul de aici de jos,sunt gata sa parasesc clipele frumoase sau cele ''putrede'' si sa ma intalnesc cu Tatal,caruia i-am promis ca o sa lupt pentru a ma putea intalni cu el.Unicitatea care mi-a fost data ca o caracteristica personala  ma face sa scriu acest articol,nu stiu de ce insa o face.
      Incet,incet atipesc,doar mainile obosite mai tasteaza,cu greu aceste cuvinte pe care vi le scriu voua,si daca dimineata Creatorul v-a hotara sa nu ma mai trezesc vreau sa stiti toti care imi sunteti prieteni sau dusmani ca v-am iubit si ca m-am luptat sa va fac binele chiar daca uneori am mai gresit,imi cer iertare,nu a fost cu intentie.Energia mi se termina,insa ma zbat si va mai spun doar doua cuvinte:Noapte buna!
Author: llobyt
•02:20
Batai de inima si soapte reci
Amintiri ce nu se vor mai sterge-n veci
Ganduri amare,si vise adormite
Legate de-atatea fapte stanjenite

Si zilele ce altadata
La tine ma gandeam mereu
Acum s-au napustit in lumea lata
Lasandu-ma doar singur:Eu

Pierdut printre cuvinte
Acum,nimic nu-mi vine-n minte
Ramasa sufletul atat de gol
Si parca fara niciun rol.

Azi privesc la tine
Cu ochii de granit
Cu sange rece-n vine
Si sufletul mahnit

Erai o mandra floare
Un trup plin de culoare
Un trandafir roscat
Si nepatat...

S-au dus acele vremuri
Cand iti vorbeam duios
E timpul ca sa tremuri
Dar ce folos,dar ce folos.