Author: llobyt
•15:23
      In miez de noapte cand totul in jurul meu e cuprins de o liniste de mormant,cand luminita sufletului,obosita,abia mai palpaie,cerand parca in strigate un ragaz ,sleit de puteri imi trantesc trupul pe patul mut si incep a respira usor.Cu ochii indreptati in sus ,cu capul pe perna moale simtind din plin caldura unei case binecuvantate,mintea mi se transforma intr-o autostrada pe care in loc sa circule masini,ganduri fugare se intrec in incercarea de a iesi in evidenta.Dintre toate gandurile care par avalanse incearcad sa ma cuprinda,exista unul,firav,pe care toti tinerii,si nu numai ,il ocolesc.Acest gand care intr-o zi nu se va mai numi gand ci fapta pe mine nu ma sperie,doar ma face sa ma uit la ceas si sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru fiecare secunda care mi-o mai ingaduie.Poate ca sunteti curiosi sa aflati despre ce vorbesc.Am sa va raspund insa intr-un stil aparte.Am sa fiu direct:Nu mi-e frica de gandul mortii!Da,asta e gandul despre care va vorbeam mai sus.
        Ma uit la mine,sunt o mana de tarana,un fir de iarba care se va usca,sunt un nimic.Ma uit in jurul meu,vad cerul,natura ,lumea intr-o continua miscare,si ma vad mai mic.Ma informez,citesc ,aud vesti,lumea in jurul meu moare,lumea in jurul meu sufera,lumea se lupta,iar eu stau nemiscat si spun din nou:Nu mi-e frica de moarte.Sunt constient ca intr-o zi voi muri sau cel putin trupul meu v-a ramane fara vlaga.Sunt un om si omului i-a fost dat sa moara,acest lucru ar trebui sa ma nelinisteasca insa nu,eu nu ma tem.Sunt gata sa las totul de aici de jos,sunt gata sa parasesc clipele frumoase sau cele ''putrede'' si sa ma intalnesc cu Tatal,caruia i-am promis ca o sa lupt pentru a ma putea intalni cu el.Unicitatea care mi-a fost data ca o caracteristica personala  ma face sa scriu acest articol,nu stiu de ce insa o face.
      Incet,incet atipesc,doar mainile obosite mai tasteaza,cu greu aceste cuvinte pe care vi le scriu voua,si daca dimineata Creatorul v-a hotara sa nu ma mai trezesc vreau sa stiti toti care imi sunteti prieteni sau dusmani ca v-am iubit si ca m-am luptat sa va fac binele chiar daca uneori am mai gresit,imi cer iertare,nu a fost cu intentie.Energia mi se termina,insa ma zbat si va mai spun doar doua cuvinte:Noapte buna!
|
This entry was posted on 15:23 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

13 comentarii:

On 6 februarie 2011, 04:59 , Denisa spunea...

intradevar gandul ca mergi sa te intalnesti cu Dumnezeu iti alunga orice teama :)

 
On 6 februarie 2011, 06:32 , Nu exista spunea...

Eu as vrea sa mor mai repede, daca as sti sigur ca ajung acolo sus in cer cu El. :(
Ai scris foarte frumos, nu ar trebui sa ne temem de moarte, pana si aposotulul Pavel spune ca moartea este un castig, sau cel putin asa tin eu minte.

Astazi cand am intrat aici, mi-am adus aminte de prima zi cand am intrat pe blogul tau si nu stiam nimic despre tine, imi aduc aminte ca ti-am citit cateva postari..ceea ce eu nu prea fac cand dau de blog-uri noi:D:$ si ti-am spus ca imi place cum scrii si ca voi mai trece pe aici, cine a stiut atunci ce va iesi de acolo?:) doar El.
Be blessed!

 
On 6 februarie 2011, 07:44 , Nymphetamine spunea...

nici mie nu mi-e frica de moarte...de durere, poate. dar de moarte nu.

 
On 6 februarie 2011, 10:39 , Deea spunea...

trista postare ... poate ar trebui sa traiesti clipa si sa nu te gandesti la ce va fi ...
Incearca sa gandesti pozitiv !

 
On 6 februarie 2011, 11:08 , llobyt spunea...

mda,lavi...toate lucrurile se intampla cu un scop:P

 
On 6 februarie 2011, 11:09 , llobyt spunea...

deea,avem gandiri diferite...nu are rost sa dicutam pe tema asta:Pfiecare cu viata lui...iar mai apoi fiecare raspunde de ce a facut...

 
On 7 februarie 2011, 12:29 , Anonim spunea...

No comment. Asta ai simtit, asta ai asternut pe hartie. Problema e ca totusi oricat de viteaz te descrii si fericit, tot cu un gust amar am ramas citind aceste randuri...

 
On 8 februarie 2011, 05:59 , Pacatoasa spunea...

:) Imi place mult titlul

 
On 8 februarie 2011, 08:14 , Nu exista spunea...

de ce nu esti pe mess?

:-w ce scuza ai?:-w

 
On 8 februarie 2011, 21:16 , Anonim spunea...

pt anonim: De multe ori chiar în mijlocul râsului inima poate fi mâhnită, şi bucuria poate sfârşi prin necaz.

 
On 9 februarie 2011, 04:56 , llobyt spunea...

exact!

 
On 10 februarie 2011, 07:40 , elisabeta spunea...

Incearca sa scri ceva mai vesel pentru ca citind aceste versuri inima a inceput sa-mi bata mai tare.

 
On 11 martie 2011, 10:27 , EmM spunea...

..elisabeta e normal sa iti bata inima mai tare,pentru ca llobyt are dreptate in ceea ce a scris:)..toti ar trebui sa fim ca el,fara teama de moarte si pregatiti sa-L intampinam pe El:x..