Author: llobyt
•08:34
Ochi scanteietori aprind luminile-n inima trista
a orfelinatului pustiu
Pustiu de viata,de fericire,de parinti...
Se respira pana si un aer nostalgic,
iar zecile de trupuri aplecate
se petrec pe coridoarele reci
cautand in fiecare seara
aceasi gaura spre ...fericire,
spre-o casa cu parinti...

In exterior ,pe strazile colorate cu felurite
pacate...se-aduna zeci de copii,si fac la planuri
desarte... Cu trupurile virusate
si mintea impotriva celor carunti,se pierd
in neagra noapte ,fragila si apetisanta...


Cine stie cunoaste.Cine vrea intelege.Cui ii place apreciaza.
|
This entry was posted on 08:34 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

8 comentarii:

On 4 mai 2011, 07:26 , Bianca Dobrescu spunea...

Frumos poem, Robert!:)

 
On 7 mai 2011, 13:47 , adda_life spunea...

intradevar foarte frumos...si eu ma gandeam ca in generatia noastra nu mai exista poeti asa cum au existat...uite unul:d mergi mai departe foarte interesanta poezia....

 
On 8 mai 2011, 11:15 , EmM spunea...

..Cine stie cunoaste!:P..un mesaj poetic interesant:)..NICE WORK LLOBYT!:*>:D<..

 
On 8 mai 2011, 11:59 , Amelie spunea...

E un poem ce imi patrunde sufletul!:)

 
On 8 mai 2011, 12:28 , llobyt spunea...

multumesc:*

 
On 10 mai 2011, 07:27 , Lavinia spunea...

ai ceva la mine pe blog:D sa te vad poetule:>

 
On 14 mai 2011, 03:06 , Copilul cu ochi caprui spunea...

Foarte frumos !bravo!

 
On 15 mai 2011, 05:03 , Lavinia spunea...

poezia mea n-ai mai scris-o..
dar nu-i nimic..\
o zi frumoasa!