Author: llobyt
•09:43

           Timpul nu-i al meu.Daca ar fi al meu l-as ucide,asa cum el mi-a ucis candva un ghiocel.Acel ghiocel rasarit intr-o zi aspra de primavara pe cand zapada abia plecase.Pe atunci eram un solitar in cautarea unui nimic impresionant,iar acel ghiocel fusese marele cadou pe care primavara mi-l adusese de departe pentru sufletul meu.Era mica mea comoara,pentru unii un nimic pentru mine scanteia ce ma facea sa-mi revin de la absurditate la normalitate.Dragostea ce ma lega de aceea floare era puternica,ma mobilize,ma facea sa spun ca am chef de viata,mai exact de viata mea.
          Insa totul s-a sfarsit cand mi-am adus aminte ca totul se masoara in timp,chiar si ceea ce nu se vede se masoara in timp.Iar timpul il stiam.Uneori timpul mi-a facut bine insa de cele mai multe ori m-a lovit.Simteam ca ma va lovi si acum.Imi dadeam seama pentru ca trupul meu tremura si nu era din cauza frigului.Nu imi era frig.Eram in clocot,precum un razboinic ,gata de lupta ,insa adversarul meu se facea nevazut,as fi lovit cu pumnul,dar el s-ar fi ferit.As fi vrut ca aceea lupta s-o castig,dar lucrul acesta era o idée absurda,care in timp am inteleso.Timpul nu-l poti invinge,insa nici el pe tine nu te va ucide.Razboiul dintre om si timp se duce zilnic,clipita de clipita iar fara de acest razboi fara sfarsit viata ar fi o moara de vant.

|
This entry was posted on 09:43 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

3 comentarii:

On 14 mai 2013 la 10:52 , Anonim spunea...

Nu te lua la intrecere cu el :D

 
On 17 mai 2013 la 01:44 , C.L.M. spunea...

Ei, timpul nu exista :P

 
On 17 mai 2013 la 11:53 , D. spunea...

Timpul, e uneori un dusman mare.:)